r. Gabriela Ceuţă
Că românii au o viziune morbidă asupra vieţii, poate că bănuiaţi şi voi. Eu însă am avut şi dovada incontestabilă. Prezent la Cinema Studio pentru festivalul CineMAiubit, am văzut cum aproape toată sala a râs la un scurtmetraj care numai comic nu era.
În final prezintă o tânără prinsă între două lumi. În planul realului, o vedem în comă (“profundă”, cum zicea acum câteva zile postul Naţional TV) pe patul de spital, iar în planul oniric (mamă, ce bun îs la comentarii literare, aproape că-mi vine să dau Bacul din nou), ea se află într-o casă din care încearcă să scape. În momentul în care va găsi cheia pentru a evada, va reuşi să iasă şi din comă.
Probabil că Gabriela Ceuţă nu este tocmai Mircea Eliade, însă povestea ei despre aceste două lumi care se interesectează ne aminteşte, oarecum, de La ţigănci (într-o variantă cinematografică). Oricum am privi lucrurile, numai comedie nu e asta, morbizilor!